troacă - explicat in DEX

troacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă și lată). 2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară. 3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalâc. [Var.: (reg.) troc s. n.] – Din germ. dial. Trok.

troacă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
troácă (-ce), s. f. – 1. Albie, copaie, covată. – 2. Ladă în care curge făina la moară. – 3. (Trans.) Sabot, piedică de roată de car. – 4. (Olt.) Tigvă (Lagenaria vulgaris). – Var. Olt., Trans. troc, Mold. treucă. Germ. Trog, prin intermediul săs. trôch, șvabul Trucke (Diez, Gram., I, 129; Borcea 215; REW 8932; Candrea), cf. ceh. troky (Cihac, II, 421; Densusianu, Rom., XXXIII, 287). – Der. trocar, s. m. (nume dat locuitorilor din suburbiile Brașovului, poreclă dată ardelenilor de către locuitorii din Muntenia; Arg., polițist), s-a explicat prin copaia în care se vînd fructele (Lacea, Țara Bîrsei, III, 234) sau printr-un anumit obicei (Candrea), dar se datorează mai degrabă sensului de „animal care mănîncă din troacă”. Nu este clară eventuala legătură a var. treucă cu teucă.

troacă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
troácă, troci, s.f. – 1. Cutie; școtuie. Troacă de moșini = cutie de chibrituri. 2. Recipient din lemn sau tablă în care se dă mâncare la porci; albie; valău, halău (ALR 1971: 297). – Din germ. dial. Trog.

troacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
troácă s. f., g.-d. art. troácei; pl. troáce

troacă (Dicționaru limbii românești, 1939)
troácă (oa dift.) f., pl. e (d. troc 1). Covată, albie, copaĭe, postavă (scobită dintr´un trunchĭ orĭ făcută din scîndurĭ) p. diferite uzurĭ (de plămădit, de dat mîncare saŭ apă vitelor ș. a.). Carapace, țest: broască cu troacă. Serbia. Tivdă de ținut apă. – În nord și treŭcă, pl. ĭ (germ. dial. trucke = truhe, sipet, mlat. trucca, d. lat. truncus, trunchĭ) în sud și teĭcă, pl. ĭ. V. crep 1.

troacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
troacă f. Tr. 1. albie în care se dă de mâncare porcilor; 2. vasul de lemn plin cu apă în care roata dela tocilă, învârtindu-se, se udă; 3. căpătâiul cel mic al joagărului; 4. Bot. tidvă; 5. unealtă pe care se împletia găitanul (v. Trocari); 6. pl. catrafuse: unde vom ajunge mâine cu troacele noastre ? CAR. [Sas. TROK = nemț. TROG].

troacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă și lată). 2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară. 3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalâc. [Var.: (reg.) troc s. n.] — Din germ. dial. Trok.