trivializare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRIVIALIZÁRE, trivializări, s. f. Faptul de a
trivializa. [
Pr.: –
vi-a-]. –
V. trivializa.trivializare (Dicționar de neologisme, 1986)TRIVIALIZÁRE s.f. Faptul de a trivializa. [<
trivializa].
trivializare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trivializáre (-vi-a-) s. f.,
g.-d. art. trivializắrii; pl. trivializắritrivializare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRIVIALIZÁRE, trivializări, s. f. Faptul de
a trivializa. [
Pr.: -
vi-a-] —
V. trivializa.