trivialitate - explicat in DEX

trivialitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRIVIALITÁTE, trivialități, s. f. Însușirea a ceea ce este trivial; lipsă de pudoare, necuviință, nerușinare. ♦ Faptă, atitudine, vorbă etc. trivială. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. trivialité.

trivialitate (Dicționar de neologisme, 1986)
TRIVIALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este trivial; (spec.) vulgaritate, necuviință, nerușinare. ♦ Faptă, atitudine, vorbă etc. trivială. [Pron. -vi-a-. / cf. fr. trivialité].

trivialitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRIVIALITÁTE s. f. însușirea a ceea ce este trivial; vulgaritate. ◊ faptă, atitudine, vorbă etc. trivială. (< fr. trivialité)

trivialitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trivialitáte (-vi-a-) s. f., g.-d. art. trivialitắții; pl. trivialitắți

trivialitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*trivialitáte f. (d. trivial; fr. -ité). Caracteru de a fi trivial. Cugetare orĭ vorbă trivială: a debita trivialitățĭ.

trivialitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trivialitate f. 1. caracterul celor triviale; 2. vorbe, fapte triviale: a spune trivialități.

trivialitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRIVIALITÁTE, trivialități, s. f. Însușirea a ceea ce este trivial; lipsă de pudoare, necuviință, nerușinare. ♦ Faptă, atitudine, vorbă etc. trivială. [Pr.: -vi-a-] — Din fr. trivialité.