triumvir - explicat in DEX

triumvir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (În Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai triumviratului. [Pr.: tri-um-] – Din lat., fr. triumvir.

triumvir (Dicționar de neologisme, 1986)
TRIUMVÍR s.m. Titlu dat în vechea Romă fiecăruia dintre cei trei membri ai unei magistraturi care avea atribuții administrative, politice etc. ♦ Nume dat participanților la cele două triumvirate care au condus Roma în anii 60 și 43 î.e.n. [Pron. tri-um-. / < lat., fr. triumvir].

triumvir (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRIUMVÍR s. m. fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. (< lat., fr. triumvir)

triumvir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
triumvír (tri-um-) s. m., pl. triumvíri

triumvir (Dicționaru limbii românești, 1939)
*triumvír, V. triunvir.

triumvir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
triumvir m. 1. magistrat roman însărcinat cu o funcțiune odată cu alți doi; 2. nume dat lui Pompeiu, Cezar și Crassu precum și lui Octavian, Antoniu și Lepid, când, asociați tustrei, uzurpară autoritatea suverană la Roma.

triumvir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRIUMVÍR, triumviri, s. m. (în Roma antică) Fiecare dintre cei trei membri ai unui triumvirat. [Pr.: tri-um-] — Din lat., fr. triumvir.