triumfare - explicat in DEX

triumfare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRIUMFÁRE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruință strălucită. [Pr.: tri-um-] – V. triumfa.

triumfare (Dicționar de neologisme, 1986)
TRIUMFÁRE s.f. (Rar) Faptul de a triumfa; izbândă strălucită. [< triumfa].

triumfare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
triumfáre (tri-um-) s. f., g.-d. art. triumfắrii

triumfare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRIUMFÁRE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruință strălucită. [Pr.: tri-um-] — V. triumfa.