trisecțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Împărțire în trei părți egale. [
Pr.:
-ți-u-. –
Var.:
trisécție s. f.] – Din
fr. trisection.trisecțiune (Dicționar de neologisme, 1986)TRISECȚIÚNE s.f. Împărțire în trei părți egale. ♦
Trisecțiunea unghiului = problemă celebră, pusă în antichitate, privind împărțirea unui unghi cu rigla și compasul în trei părți egale. [Pron.
-ți-u-, var.
trisecție s.f. / < fr.
trisection].
trisecțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRISECȚIÚNE s. f. împărțire în trei părți egale. ♦ ă unghiului = problemă, pusă în antichitate, privind împărțirea unui unghi cu rigla și compasul în trei părți egale. (< fr.
trisection)
trisecțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trisecțiúne (-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúnitrisecțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [
Pr.: -
ți-u-. —
Var.:
trisecție s. f.] — Din
fr. trisection.