triremă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRIRÉMĂ, trireme, s. f. (În antichitate) Corabie sau navă de război cu trei rânduri de vâsle dispuse la trei niveluri diferite; trieră. – Din
fr. trirème, lat. triremis.triremă (Dicționar de neologisme, 1986)TRIRÉMĂ s.f. (
Ant.) Galeră cu trei rânduri de lopeți; trieră. [Cf. lat.
triremis, fr.
trirème].
triremă (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRIRÉMĂ s. f. navă de război la romani, cartaginezi etc., rapidă și ușoară, cu trei rânduri de rame pe o singură parte, dispuse în grupuri de câte trei. (< fr.
trirème, lat.
triremis)
triremă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trirémă s. f.,
g.-d. art. trirémei; pl. trirémetriremă (Dicționaru limbii românești, 1939)*trirémă f., pl.
e (lat.
trirémis, d.
tres, treĭ, și
remus, ramă, vîslă. V.
biremă). Corabie antică cu doŭă rîndurĭ de rame de fiecare parte.
triremă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)triremă f. galeră antică cu trei rânduri de lopeți.
triremă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRIRÉMĂ, trireme, s. f. (în Antichitate) Ambarcațiune cu trei pânze și trei rânduri de rame dispuse pe trei nivele suprapuse; trieră. — Din
fr. trirème, lat. triremis.