triptic - explicat in DEX

triptic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRIPTÍC, triptice, s. n. Tablou compus din trei părți separate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), pe care sunt pictate scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau sunt scrise, sub formă de pomelnic, nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părți distincte. – Din fr. triptyque.

triptic (Dicționar de neologisme, 1986)
TRIPTÍC s.n. (Ant.) Trei tăblițe prinse între ele cu balamale, care se închideau ca o carte. ♦ Tablou format din trei părți prinse cu balamale (cele laterale închizându-se peste cea din mijloc), pe care sunt pictați sfinți sau sunt scrise, ca într-un pomelnic, numele donatorilor etc. ♦ (Fig.) Trei idei, puncte sau articole ale uneia și aceleiași teorii, dogme etc. [Pl. -ce, -curi. / cf. fr. triptyque, gr. triptychos].

triptic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRIPTÍC s. n. 1. (ant.) ansamblu de trei tăblițe prinse între ele cu balamale, care se închideau ca o carte. ◊ tablou din trei părți prinse cu balamale pe care sunt pictați sfinți sau sunt scrise numele donatorilor etc. 2. document din trei foi cuprinzând aceleași indicații, care oferă posibilitatea de a se face mai multe călătorii într-o țară străină. 3. (fig.) ansamblu din trei părți distinctive. (< fr. triptyque)

triptic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
triptíc s. n., pl. triptíce

triptic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRIPTÍC, triptice, s. n. Ansamblu compus din trei panouri pictate, gravate sau sculptate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), care conține scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părți, trei idei etc. distincte. — Din fr. triptyque.