trigon - explicat in DEX

trigon (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
TRIGÓN, trigoane, s. n. 1. Prăjitură în formă de triunghi, preparată din foi de plăcintă umplute cu nuci și muiate în sirop. 2. (În expr.) Trigonul cerebral = lamă de materie nervoasă, care (împreună cu corpul calos) face legătura între emisfera dreaptă si cea stângă a creierului mare. – (1) Fr. trigone (gr.), (2) gr. trigonon.

trigon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRIGÓN, trigoane, s. n. 1. Prăjitură în formă de triunghi, preparată din foi de plăcintă umplute cu nuci și muiate în sirop; prăjitură în formă de triunghi preparată din aluat franțuzesc umplut cu cremă de vanilie. 2. (În sintagma) Trigon cerebral = lamă de materie nervoasă care (împreună cu corpul calos) face legătura între emisferele cerebrale. – Din fr. trigone.

trigon (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
trigón, trigoáne, s.f. (înv.) triunghi.

trigon (Dicționar de neologisme, 1986)
TRIGÓN s.n. 1. Prăjitură în formă de triunghi făcută din foi de plăcintă umplute cu nuci și muiate în sirop. 2. Trigon cerebral = lamă de materie nervoasă, de formă triunghiulară, care împreună cu corpul calos face legătura între cele două emisfere ale creierului mare. [< fr. trigone, cf. gr. tri – cu trei, gonia – unghi].

trigon (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRIGÓN s. n. 1. preparat de patiserie triunghi din foi de plăcintă umplute cu nuci și muiate în sirop. 2. ~ cerebral = lamă de materie nervoasă, triunghiulară, care împreună cu corpul calos face legătura dintre cele două emisfere ale creierului mare; formix. 3. (astr.) poziție a unei planete al cărei unghi pe distanța Pământ – Soare (Lună) și Pământ – planetă se ridică la 12⁰ș. (< fr. trigone, 3/ germ. Trigon/alschein/)

trigon (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
trigón (-oáne), s. n. – Plăcintă de formă triunghiulară, umplută cu nuci sau alune. Ngr. πρίγωνον (Candrea; Gáldi 263). Cf. trigonometrie, s. n., din fr., și der. său trigonometric, adj.

trigon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trigón s. n., pl. trigoáne

trigon (Dicționaru limbii românești, 1939)
trigón n., pl. oane (ngr. și vgr. trigonon, triunghĭ, d. tri-, treĭ, și gonia, colț. V. poli-gon). Prăjitură în treĭ colțurĭ compusă din foĭ supțirĭ [!] și umplută cu nucĭ orĭ cu migdale pisate orĭ și cu carne tocată. – În sec. 19 și burec.

trigon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRIGÓN, trigoane, s. n. 1. Prăjitură în formă de triunghi, preparată din foi de plăcintă umplute cu nuci și muiate în sirop; prăjitură în formă de triunghi preparată din aluat franțuzesc umplut cu cremă de vanilie. 2. (în sintagma) Trigon cerebral = lamă de materie nervoasă care (împreună cu corpul calos) face legătura între emisferele cerebrale. — Din fr. trigone.