triftong - explicat in DEX

triftong (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRIFTÓNG, triftongi, s. m. Emisiune în limitele unei singure silabe a trei elemente vocalice cu timbre diferite. – Din fr. triphtongue.

triftong (Dicționar de neologisme, 1986)
TRIFTÓNG s.m. Pronunțare a trei vocale diferite într-o singură silabă. [< fr. triphtongue, cf. gr. tri – cu trei, phthongos – sunet].

triftong (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRIFTÓNG s. m. pronunțarea a trei vocale diferite într-o singură silabă. (< fr. triphtongue)

triftong (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!triftóng (trif-/tri-) s. m., pl. triftóngi

triftong (Dicționaru limbii românești, 1939)
*triftóng m. (tri- și ftong din diftong). Gram. Silabă compusă din treĭ vocale, ca ĭaŭ, ĭeŭ, oaĭ (în toaĭpă) ș. a.

triftong (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
triftong n. Gram. silabă compusă din trei sonuri rostite dintr’odată: ex. beau.

triftong (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRIFTÓNG, triftongi, s. m. Emisie în limitele unei singure silabe a trei elemente vocalice cu timbre diferite. — Din fr. triphtongue.