trestie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÉSTIE, trestii, s. f. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă;
a) plantă erbacee care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, a cărei tulpină se întrebuințează la împletituri, îngrădituri etc. (
Arundo donax);
b) stuf. ◊
Trestie de câmp(uri) (sau
mică, noduroasă) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (
Saccharum officinale). ◊ Compus:
trestie-de-mare sau
trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (
Calamus rotang). – Din
sl. trĩstĩ.trestie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tréstie (-ii), s. f. – Stuf, papură (Arundo donax).
Sl. trŭštĭ, truštije (Miklosich,
Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 421; Conev 47),
cf. bg. trăstika (›
mr. trîscă, megl. trăscă). –
Der. trestioară, s. f. (plantă, Calamagrostis arundinaea);
trestiiș, s. n. (desiș de trestie, loc cu trestie).
trestie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tréstie (-ti-e) s. f.,
art. tréstia (-ti-a), g.-d. art. tréstiei; pl. tréstii, art. tréstiile (-ti-i-)trestie (Dicționaru limbii românești, 1939)tréstie f. (vsl.
trŭstiĭe, trŭstĭ, rus.
trostĭ). Stuf:
un copil c´o trestie în mînă. Desiș de stuf:
baltă acoperită de trestie saŭ
de trestiĭ, foșnetu luntriĭ pintre trestiĭ. Fig. Slab ca trestia, foarte slab, maĭ ales la caracter:
stejaru și trestia (fabula care arată contrastu dintre ele).
Trestie (de mare), plantă juncacee (din care se fac vergĭ, bastoane, bătătorĭ de scuturat mobilele și covoarele ș. a.).
Trestie de zahăr, o plantă graminee conținătoare de zahăr înaltă de 5-6 metri. (E originară din India și a fost întrebuințată de Chinejĭ din timpurĭ imemoriale. În seculu [!] 5 după Hristos fu adusă în Arabia și Eŭropa. Ĭa [!] prósperă în Cipru, Sicilia, Spania și insula Madera, de unde, după descoperirea Americiĭ, fu dusă la San Domingo. Aicĭ clima ĭ-a priit așa de mult, în cît [!] a ajuns să dea cel maĭ bun zahăr din lume). V.
zahăr.trestie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trestie f.
1. plantă acvatică cu tulpină găunoasă, lucie și dreaptă, crește mai ales pe malurile rîurilor: tulpina-i subțire și înaltă se întrebuințează pentru bastoane, ca material de împletit etc. (
Arundo);
trestie de zahăr, plantă mare și frumoasă, cu tulpina înaltă de 3-4 metri, din al cării cotor se extrage un suc cu care se fabrică zahărul;
2. fig. emblema fragilității:
stejarul și trestia. [Slav. TRŬSTĬ].
trestie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÉSTIE, trestii, s. f. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă:
a) plantă erbacee care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, a cărei tulpină se folosește la împletituri, îngrădituri etc. (
Arundo donax);
b) stuf. Compuse:
Trestie de câmp(
uri) (sau
mică, noduroasă) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschis, violacee sau purpurii (
Calamagrostis epigeios);
trestie de zahăr = plantă erbacee din familia gramineelor originară din sud-estul Asiei cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (
Saccharum officinale);
trestie-de-mare sau
trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (
Calamus rotang). —Din
sl. trĭstĭ.