trepăduș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TREPĂDÚȘ, trepăduși, s. m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo (agitându-se pentru treburile altora). ♦ Om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare. –
Trepăda +
suf. -uș.trepăduș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trepădúș s. m.,
pl. trepădúșitrepăduș (Dicționaru limbii românești, 1939)trepădúș m. (d.
a trepăda).
Iron. Agent al cuĭva:
un trepăduș electroral.trepăduș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TREPĂDÚȘ, trepăduși, s. m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo (agitându-se pentru treburile altora). ♦ Om fară demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare. —
Trepăda +
suf. -
uș.