trenuț(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TRENÚȚ,trenuțuri, s. n. Diminutiv al lui tren. – Tren + suf. -uț.
trenuț(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) trenúț (rar) s. n., pl. trenúțuri
trenuț(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TRENÚȚ,trenuțuri, s. n. (Rar) Diminutiv al lui tren. — Tren + suf -uț.