trapeză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRAPÉZĂ, trapeze, s. f. Sală de mese (într-o mănăstire); refector, trapezare, trapezărie. – Din
sl. trapeza.trapeză (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)trapéză (-ze), s. f. – Sufragerie a unei mănăstiri. Mgr. τραπέζα „masă” prin intermediul
sl. trapeza (Murnu, 57;
cf. Vasmer,
Gr., 143),
cf. bg. tărpez, sb. trpeza. Este dubletul lui
trapez, s. n., din
fr. trapèze. –
Der. trapezare, s. f. (refectoriu), din mgr. τραπεζαρεïον,
cf. sl. trapezarĭ (Conev 108);
trapezărie, s. f. (refectoriu), cu
suf. -
ie; trapezar(iu), s. m. (persoană care pune masa într-o trapeză).
trapeză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trapéză (refectoriu)
s. f.,
g.-d. art. trapézei; pl. trapézetrapeză (Dicționaru limbii românești, 1939)trápeză f., pl.
e (ngr.
trápeza, masă). Masa comună saŭ sofrageria [!] la mînăstire.
trapeză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRAPÉZĂ, trapeze, s. f. Sală de mese într-o mănăstire; refectoriu, trapezare, trapezărie. — Din
sl. trapeza.