tranziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare la alta, de la o situație, de la o idee la alta. ◊
Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu;
p. ext. provizoriu. – Din
fr. transition, lat. transitio.tranziție (Dicționar de neologisme, 1986)TRANZÍȚIE s.f. Trecere de la o formă, de la o stare etc. la alta. ♦
De tranziție = de trecere; intermediar, trazitoriu; tranzițional; (
p. ext.) provizoriu. ♦ (
Geol.) Transformare, schimbare treptată a unei roci în alta. [Gen.
-iei. / cf. fr.
transition, lat.
transitio].
tranziție (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRANZÍȚIE s. f. trecere de la o formă, de la o stare etc. la alta. ♦ de ~ = tranzitoriu; provizoriu. ◊ trecere (bruscă) a unui sistem fizic dintr-o stare în alta; transformare. ◊ schimbare treptată a unei roci în alta. (< fr.
transition, lat.
transitio)
tranziție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tranzíție (-ți-e) s. f.,
art. tranzíția (-ți-a), g.-d. art. tranzíției; pl. tranzíții, art. tranzíțiile (-ți-i-)tranziție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare, de la o situație, de la o idee la alta. 0*
Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu;
p. ext. provizoiru. — Din
fr. transition, lat. transitio.