trânti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV.
1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦
Fig. (
Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc.
2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului.
3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent.
4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp.
5. Tranz. Fig. (
Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. –
Cf. bg. tărtja.