transport (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRANSPÓRT, transporturi, s. n. 1. Faptul de a transporta. ♦ (La
pl.) Ramură a economiei naționale cuprinzând totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale care asigură circulația bunurilor și a persoanelor.
2. Totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat și în condiții determinate.
3. Fig. (
Livr.) Uitare de sine cauzată de emoție, de entuziasm, de plăcere; stare de contemplație. – Din
fr. transport.transport (Dicționar de neologisme, 1986)TRANSPÓRT s.n. 1. Faptul de a transporta; transportare. ♦ (
La pl.) Ramură a economiei naționale care cuprinde totalitatea mijloacelor de transportare a bunurilor sau a persoanelor.
2. Totalitatea lucrurilor sau a persoanelor care sunt transportate împreună.
3. (
Poligr.) Transpunere a imaginii de pe o formă pe alta a copiei originalului de pe clișeu pe piatra litografică.
4. (
Fig.; liv.) Uitare de sine, emoție, stare de contemplație. [< fr.
transport].
transport (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRANSPÓRT s. n. 1. faptul de a transporta; transportare. ◊ totalitatea lucrurilor sau a persoanelor care sunt transportate. 2. (pl.) ramură a economiei naționale, totalitatea mijloacelor de transportare a bunurilor sau a persoanelor. 3. (poligr.) transpunere a imaginii de pe o formă pe alta, a copiei originalului de pe clișeu pe piatra litografică. 4. (fig.) uitare de sine, stare de contemplație. (< fr.
transport, germ.
Transport)
transport (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!transpórt (tran-sport/trans-port) s. n.,
pl. transpórturitransport (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *transpórt n., pl.
urĭ (fr.
transport, d.
transporter, a transporta). Acțiunea de a transporta, cărăușie:
transport de călătorĭ, de mărfurĭ (V.
dusoare). Lucrurĭ transportate:
a sosit un transport de marfă. Jur. Transfer, cesiune (a uneĭ proprietățĭ, a unuĭ drept):
a face transportu uneĭ rente. Fig. Pornire, entusiazm [!], avînt:
transport de bucurie.transport (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *transpórt, a
-á v. tr. (lat.
transportare, d.
trans, dincolo, și
portare, a căra, a purta). Car, duc (în car, în spinare, cu calu, cu corabia, cu aeroplanu):
a transporta lemne, călătorĭ. Pun, transpun:
a transporta pe scenă un fapt istoric. Cedez o proprietate, un drept.
Fig. Emoționez, încînt, entusiazmez [!], răpesc:
muzica te transportă. V. refl. Mă duc:
procuroru s´a transportat la locu crimeĭ.transport (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)transport n.
1. acțiunea de a (se) transporta;
2. cesiunea unei proprietăți, a unui drept:
a face transportul unei rente; 3. fig. mișcare violentă de pasiune:
transport de bucurie; 4. delir cauzat de o boală.
transport (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRANSPÓRT, transporturi, s. n. 1. Faptul de
a transporta. ♦ (La
pl.) Ramură a economiei naționale cuprinzând totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale care asigură circulația bunurilor și a persoanelor.
2. Totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat și în condiții determinate.
3. Fig. (
Livr.) Uitare de sine cauzată de emoție, de entuziasm, de plăcere; stare de contemplație. — Din
fr. transport.