transparent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRANSPARÉNT, -Ă, transparenți, -te, adj.,
s. n. I. Adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să se vadă limpede conturul și detaliile obiectelor aflate de partea opusă; străveziu. ♦
Fig. Diafan, subțire, delicat; firav.
2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar.
II. S. n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se așază dedesubtul hârtiei de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din
fr. transparent, lat. transparens, -ntis.