transmutație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRANSMUTÁȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul printr-o nouă grupare a elementelor constitutive în atomi, obținută prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦
P. gener. Schimbare, transformare. – Din
fr. transmutation, lat. transmutatio.transmutație (Dicționar de neologisme, 1986)TRANSMUTÁȚIE s.f. Transformare a unui element chimic în altul, fie prin bombardament cu corpusculi de mare energie, fie pe cale naturală. ♦ (
P. ext.) Schimbare, transformare. ♦
Transmutație genetică = schimbare în ordinea liniară a genelor;
transmutație radioactivă = dezintegrare radioactivă. [Gen.
-iei. / cf. fr.
transmutation, lat.
transmutatio].
transmutație (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRANSMUTÁȚIE s. f. 1. transformare a unui element chimic în altul în urma dezintegrării radioactive sau a reacțiilor nucleare. ◊ schimbare, transformare. 2. transformare a unui cromozom, care nu este datorată unei mutații genice. (< fr.
transmutation, lat.
transmutatio)
transmutație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!transmutáție (tran-smu-, -ți-e/trans-mu-) s. f.,
art. transmutáția (-ți-a), g.-d. art. transmutáției; pl. transmutáții, art. transmutáțiile (-ți-i-)transmutație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRANSMUTÁȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦
P. gener. Schimbare, transformare. — Din
fr. transmutation, lat. transmutatio.