transfigurà - explicat in DEX

transfigura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul, natura, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.

transfigura (Dicționar de neologisme, 1986)
TRANSFIGURÁ vb. I. tr., refl. A(-și) schimba expresia, înfățișarea, starea de spirit. ♦ tr. A da (unui lucru, unei situații) altă înfățișare, alt aspect; (p. ext.) a denatura. [< fr. transfigurer, cf. lat. transfigurare].

transfigura (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRANSFIGURÁ vb. I. tr., refl. a(-și) schimba expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul. II. tr. a da (unui lucru, unei situații) altă înfățișare, alt aspect. (< fr. transfigurer, lat. transfigurare)

transfigura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!transfigurá (a ~) (tran-sfi-/trans-fi-) vb., ind. prez. 3 transfigureáză

transfigura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia feței, înfățișarea, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. — Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.

transfigurà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
transfigurà v. a schimba la față, a lua o altă figură.