trandafir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate și plăcut mirositoare, folosite mult în industria parfumurilor (
Rosa). ◊
Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (
Bot.)
trandafiri-de-munte = smirdar;
Trandafir-galben = teișor (
2) (
Kerria-japonica); (
Zool.)
trandafir-de-mare = actinie.
2. (În sintagma)
Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux.
3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din
ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de
fir).
trandafir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)trandafír (-ri), s. m. –
1. Roză. –
2. Cîrnat. –
Mr. trandafir, trandaf(i)lă, megl. trindáfil. Ngr. τρ(ι)αντάφυλλο (Cihac, II, 707; Roesler 577; Sandfeld 18),
cf. alb. trandafilj, bg. trandafil (Conev 49). Sensul al doilea nu este clar; după Scriban, datorită mirodeniilor pe care le conține. –
Der. trandafiriu, adj. (roz).
trandafir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trandafír s. m.,
pl. trandafíritrandafir (Dicționaru limbii românești, 1939)trandafír m. (mgr. și ngr.
tran- și
triandáfyllon, d.
triánda [scris
-nta], treĭ-zecĭ, și
fýllon, foaĭe; vsl. bg.
trandafilŭ. V.
filă). Un copăcel ghimpos care e tipu familiiĭ rozaceelor (
rosa). Roză, floarea acestuĭ copăcel.
Fig. Roșeața naturală a obrazuluĭ:
trandafiriĭ (saŭ
bujoriĭ)
din obraz. Anĭ de tinereță [!] (iron. și de bătrîneță):
a avea doŭă-zecĭ de trandafirĭ. A ședea pe trandafirĭ, a fi fericit.
Est (pin [!] aluz. la mirodeniile luĭ). Ghĭuden. – Trandafiru se trage din măcieș. Pin cultură s´aŭ obținut o mulțime de varietățĭ, cu florĭ roșiĭ aprinse, roșiatice, galbene și albe. Din florile roșiĭ ale uneĭ varietățĭ (
rosa centifolia) se face dulceață. Din florile alteĭ varietățĭ (
rosa damascéna) se scoate (la Șiraz, în Persia, la Cazanlîk, în Bulgaria, și în Saxonia) prețiosu
uleĭ saŭ
esență de trandafirĭ, întrebuințat în parfumerie și´n medicină. Floarea trandafiruluĭ e considerată ca cea maĭ frumoasă din toate atît ca formă, cît și ca miros. Toțĭ trandafiriĭ aŭ ghimpĭ, afară de cel cu florĭ albe. V.
crin.trandafir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trandafir m.
1. arbust spinos cu florile roșiatice mari, plăcut mirositoare, adesea învoalte (
Rosa centifolia):
din florile de trandafir se face dulceață; 2. fructul său, oval, puțin cârnos, mirositor, roșu sau negru;
3. Mold. cârnat de porc, preparat cu ardeiu, usturoiu, piper, etc. și uscat. [Gr. mod. TRANTÁPHYLLON, lit treizeci de foi (după frunzele-i numeroase); sensul 3 prin aluziune la coloarea roșiatică a cârnatului].
trandafir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali cultivați din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și cu flori mari, parfumate, de culori variate, folosite mai ales în industria parfumurilor (
Rosa). ◊
Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (
Bot.)
trandafir-de-munte = smirdar;
Trandafir-galben = teișor (
2); (
Zool.)
trandafir-de-mare = actinie.
2. (în sintagma)
Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux.
3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. — Din
ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de
fir).