tralala (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRALALÁ interj. Cuvânt care imită o melodie vocală sau înlocuiește cuvintele necunoscute ale unei melodii. ◊
Expr. (Adjectival)
A fi cam tralala = a fi (cam) zăpăcit, (cam) nebun. – Onomatopee.
tralala (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tralalá interj. – Susține vocalizarea tonalităților. –
Var. trululu. Creație expresivă,
cf. lala, fr. tralala. –
Der. tralala, s. m. (smintit, lunatic);
trululu (
mr. turlu),
s. m. (nebun),
cf. ngr. τουρλός;
tralalela (
var. trelalela),
adv. (
Mold., aiurea, huihui),
cf. lela.tralala (Dicționar de argou al limbii române, 2007)tralala adj. invar. nebun; aiurit.
tralala (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tralalá interj.tralala (Dicționaru limbii românești, 1939)tralalá interj. (fr.
tralala)
1 care arată cîntecu din gură:
destul cu atîta tralala, măĭ băĭete ! V.
tre-la-lela.tralala (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRALALÁ interj. Cuvânt care imită o melodie vocală sau înlocuiește cuvintele necunoscute ale unei melodii. ◊
Expr. (Adjectival)
A fi cam tralala = a fi (cam) zăpăcit, (cam) nebun. — Onomatopee.
tralala (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tra-la-la int. imită cântarea din gură.