tradițiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRADIȚIÚNE s. f. v. tradiție.tradițiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*tradițiúne f. (lat.
tra-ditio, -ónis, predare, trădare. V.
a-dițiune). Transmisiune orală (a faptelor istorice, a credințelor, a obiceĭurilor) din tată´n fiŭ:
tradițiunea leagă trecutu de prezent. Fapt transmis ast-fel, legendă:
tradițiunea alăptăriĭ luĭ Romul și Remu de o lupoaĭcă. Obiceĭ tradițional:
tradițiunea e ca suveraniĭ să fie întîmpinațĭ cu pîne și cu sare. – Și
tradíție.tradițiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRADIȚIÚNE s. f. v. tradiție.tradițiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tradiți(un)e f.
1. Jur. predarea unui lucru dat sau vândut:
tradițiunea lucrurilor incorporate se face prin remiterea titlurilor; 2. transmisiune prin viul graiu a faptelor istorice, a dogmelor religioase;
3. faptele astfel transmise;
4. păreri, credințe, datini transmise din generațiune în generațiune:
tradițiuni populare.