tradiție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă pe cale orală. [
Var.: (
înv.)
tradițiúne s. f.] – Din
fr. tradition.tradiție (Dicționar de neologisme, 1986)TRADÍȚIE s.f. Ansamblu de obiceiuri, credințe, cunoștințe, datini etc. moștenite și transmise din generație în generație, constituind o trăsătură specifică a unui popor sau a unui grup social. [Gen.
-iei. / cf. fr.
tradition, it.
tradizione, lat.
traditio].
tradiție (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRADÍȚIE s. f. ansamblu de concepții, obiceiuri, credințe, cunoștințe, datini etc. moștenite și transmise din generație în generație, trăsătură specifică a unui grup social (popor, națiune etc.). ◊ datină, uzanță, obicei. ◊ informație privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral. (< fr.
tradition, lat.
traditio)
tradiție (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tradíție (-ii), s. f. – Informație transmisă oral de-a lungul timpului. –
Var. tradițiune. Fr. tradition. –
Der. (din
fr.)
tradițional, adj.;
tradiționalism, s. n.;
tradiționalist, adj.tradiție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tradíție (-ți-e) s. f.,
art. tradíția (-ți-a), g.-d. art. tradíției; pl. tradíții, art. tradíțiile (-ți-i-)tradiție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină, ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului. [
Var.: (
înv.)
tradițiúne s. f.] — Din
fr. tradition.