trăsătură - explicat in DEX

trăsătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci. 2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trăsătură de unire = liniuță de unire. ◊ Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. – Tras + suf. -ătură.

trăsătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trăsătúră s. f., g.-d. art. trăsătúrii; pl. trăsătúri

trăsătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
trăsătúră f., pl. ĭ (d. tras. V. trăsură). Linie trasă cu condeĭu: trăsăturĭ rătunde [!]. Dintr´o trăsătură de condeĭ, scriind numaĭ cîte-va cuvinte (contra saŭ în favoarea cuĭva). Contur, lineamente: față cu trăsăturĭ nobile.

trăsătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trăsătură f. 1. linie trasă: trăsătură de condeiu; 2. linie ce arată conturele unui desen.

trăsătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci etc. 2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊ Trăsătură de unire = liniuță de unire, ◊ Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. — Tras + suf. -ătură.