trădare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRĂDÁRE, trădări, s. f. Acțiunea de
a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează. –
V. trăda.trădare (Dicționaru limbii românești, 1939)*trădáre f., pl.
ărĭ. Acțiunea de a trăda.
Înaltă trădare (fr.
haute trahison), trădare pin [!] care se periclitează siguranța statuluĭ.
trădare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trădare f.
1. acțiunea de a trăda;
înaltă trădare, se zice de crimele cari interesează în primul rând siguranța Statului;
2. Jur. acțiunea de a preda:
trădarea lucrului în starea în care se află.trădare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRĂDÁRE, trădări, s. f. Acțiunea de
a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează. —
V. trăda.