toponimic - explicat in DEX

toponimic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. – Din fr. toponymique.

toponimic (Dicționar de neologisme, 1986)
TOPONÍMIC, -Ă adj. Referitor la toponimie, de toponimie. // s.n. Nume de oraș, de sat, de apă, de munte etc.; toponim. [< fr. toponymique].

toponimic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TOPONÍMIC, -Ă I. adj. referitor la toponimie. II. s. n. toponim. (< fr. toponimique)

toponimic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*toponímic, -ă adj. (d. toponimie). Relativ la toponimie.

toponimic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!toponímic¹ (to-po-/top-o-) adj. m., pl. toponímici; f. toponímică, pl. toponímice

toponimic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!toponímic² (to-po-/top-o-) s. n., pl. toponímice

toponimic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TOPONÍMIC, -Ă, toponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține toponimiei, privitor la toponimie, de toponimie. 2. S. n. Nume propriu de oraș, de stat, de apă, de munte etc.; toponim. — Din fr. toponymique.