topografie - explicat in DEX

topografie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TOPOGRAFÍE s. f. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor unei porțiuni a scoarței Pământului, cu determinarea poziției elementelor scoarței terestre pe suprafețe mici (considerate plane), precum și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a suprafețelor măsurate, în scopul întocmirii de hărți și planuri. ♦ Descriere amănunțită a unui loc sub raportul așezării, configurației etc.; mod în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.

topografie (Dicționar de neologisme, 1986)
TOPOGRAFÍE s.f. 1. Știință care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor unor porțiuni mici ale suprafeței pământului văzute în plan orizontal, precum și cu tehnica reprezentării grafice a acestora. 2. Înfățișare, dispoziție, așezare a unui loc, a unui oraș etc.; descriere amănunțită a acestei înfățișări. [Gen. -iei. / < fr. topographie, cf. gr. topos – loc, graphein – a scrie].

topografie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TOPOGRAFÍE s. f. 1. ramură a geodeziei, tehnica măsurătorilor și a calculelor unor porțiuni mici ale suprafeței terestre văzute în plan orizontal, precum și tehnica reprezentării grafice a acestora. 2. relief, configurație a unui teren, a unui organism anatomic etc. 3. înfățișare, așezare a unui loc, a unui oraș etc. ◊ descriere amănunțită a acestei înfățișări. 4. figură de compoziție, constând în descrierea cadrului de desfășurare a unei scene (un templu, peisaj). (< fr. topographie)

topografie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*topografíe f. (vgr. topographia, d. tópos, loc, și grápho, scriŭ. V. -grafie). Descrierea și reprezentarea grafică a unuĭ loc. Arta de a reprezenta grafic pe hîrtie un loc cu reliefu luĭ. – Orĭ-ce operațiune topografică se face pin [!] planimetria și nivelarea terenuluĭ considerat, apoĭ pin stabilirea desemnuluĭ [!] care reprezentă [!] convențional nivelarea. Planimetria se stabilește pin ajutoru uneĭ rețele (de liniĭ) poligonale progresiv mărite; raportu între dimensiunile terenuluĭ și între desemn se numește „scara planuluĭ”. În evaluarea coteĭ de înălțime a principalelor puncte, se ĭa ca reper nivelu măriĭ. Figurarea terenuluĭ se face pin curbe de nivel saŭ pin hașurĭ. Fiecare particularitate a soluluĭ (rîurĭ, drumurĭ, pădurĭ, cîmpurĭ, case ș. a.) e reprezentată pintr´un semn particular. În Francia, principala hartă topografică e a statuluĭ major, pe scara 1 pe 80,000; în România 1 pe 100,000.

topografie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
topografíe (-po-gra-) s. f., art. topografía, g.-d. art. topografíei; pl. topografíi, art. topografíile

topografie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
topografie f. 1. descriere amănunțită a unui loc particular; 2. arta de a reprezenta pe hârtie conformațiunea unui teren cu toate accidentele ce oferă suprafața sa.

topografie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TOPOGRAFÍE, (2) topografii, s. f. 1. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor pentru porțiuni restrânse din suprafața Pământului și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a acestora în plan orizontal, în scopul întocmirii de hărți și planuri. 2. Descriere amănunțită a unui loc sub raportul așezării, configurației etc.; mod în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu. — Din fr. topographie.