tonic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj.,
subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊
Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor;
p. ext. accentul expirator sau de intensitate.
2. S. f. (
Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor.
3. Adj.,
s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din
fr. tonique, it. tonico.