tonalitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TONALITÁTE, tonalități, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale față de acordul ei principal.
2. (
Lingv.) Înălțime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦ Intonație deosebită în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel.
II. 1. Ton
2 (
II 1).
2. Ton
2 (
II 2). ♦ Ambianță cromatică specifică unui tablou. – Din
fr. tonalité.tonalitate (Dicționar de neologisme, 1986)TONALITÁTE s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Gamă care stă la baza unei compoziții muzicale.
2. Intonație deosebită, în unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite.
II. 1. Nuanță a culorilor.
2. Trăsătură dominantă, notă specifică a unei scrieri. [Cf. fr.
tonalité].
tonalitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)TONALITÁTE s. f. 1. (muz.) complex de relații de natură armonică stabilit între sunetele modurilor major și minor cu sunetul principal (tonica.). ◊ gamă care stă la baza unei compoziții muzicale. 2. intonație, modulație a vorbirii. 3. nuanță a culorilor; ambianță cromatică a unei picturi. 4. trăsătură dominantă, notă specifică a unei scrieri, a gândirii, a unei stări sufletești etc. (< fr.
tonalité)
tonalitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*tonalitáte f. (fr.
tonalité, d.
tonal, relativ la ton [d.
ton, ton], care ca formă e ca
central față de
con-centric). Felu tonuluĭ uneĭ bucățĭ muzicale:
tonalitatea se arată pin [1] armatura cheiĭ.tonalitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tonalitáte s. f.,
g.-d. art. tonalitắții; pl. tonalitắțitonalitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tonalitate f.
Muz. 1. proprietate caracteristică a unui ton;
2. calitatea unei bucăți scrise într’un ton bine determinat.
tonalitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TONALITÁTE, tonalități, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale față de acordul ei principal.
2. (
Lingv.) Înălțime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦ Intonație deosebită în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel.
II. 1. Ton
2 (
II 1).
2. Ton
2 (
II 2). ♦ Ambianță cromatică specifică unui tablou. — Din
fr. tonalité.