tobiță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TOBÍȚĂ,tobițe, s. f. Diminutiv al lui tobă (1). – Tobă + suf. -iță.
tobiță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) tobíță s. f., g.-d. art. tobíței; pl. tobíțe
tobiță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TOBÍȚĂ,tobițe, s. f. Diminutiv al lui tobă (1). — Tobă + suf. -iță.