tiriplic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TIRIPLÍC s. n. (Învechit) Fir de mătase sau de bumbac răsucit și mercerizat, folosit la brodat sau la împletit. –
Tc. tire-iplik.tiriplic (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tiriplíc,
tiriplícuri, s.n. (înv.)
1. ață albă, roșie, albastră de țesut; bumbăcel.
2. (adv.) strună.
tiriplic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tiriplíc (-curi), s. n. – Fir de bumbac.
Tc. tire iplik (Șeineanu, II, 362),
cf. sb. tiriplik.tiriplic (Dicționaru limbii românești, 1939)tiriplíc n., pl.
urĭ (turc.
tire iplik, d.
tiré, ață de bumbac și
iplik, ață; sîrb.
tiriplik).
Sud. Ață albă de cusut care se vinde în scul. Adv. Strună:
treaba merge tiriplic. V.
bumbăcel.tiriplic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tiriplic n. bumbăcel de împletit (de coloare albă, roșie sau albastră):
cearșaf cu împletituri de tiriplic OD. [Turc. TIRE IPLIK, fir de bumbac]. ║ adv. strună (cf.
găitan): 4treaba merge tiriplic.