tirighie - explicat in DEX

tirighie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TIRIGHÍE s. f. Substanță sedimentară cu aspect sticlos, cu gust acru, rămasă pe pereții butoaielor după ce s-a scos vinul și folosită în vopsitorie sau pentru acrit mâncărurile; tartru. [Var.: (pop.) tireghíe, tirigíe s. f.] – Din ngr. trighía.

tirighie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
tirighíe, tirighíi, s.f. (reg.) 1. tartru de acrit mâncărurile. 2. funingine. 3. depunere la suprafața ceaiului răcit. 4. negreală de la streșini.

tirighie (Dicționaru limbii românești, 1939)
tirighíe saŭ st- și (Vl.) tîrghíe f. (ngr. și vgr. trygia, drojdie de vin, d. bg. trýgos, strugure cules, ngr. „culesu viilor”; bg. trigia). Tartru (depus pe doagele butoaĭelor orĭ pe clondire). Funingine lucitoare ca smoala. Coaja care se formează pe suprafața ceaĭuluĭ cînd se răcește (V. mîzgă). Negreală care se scurge din streșini. – Și steregíe, treghíe. În Maram. stregíe, la Dos. sterevíe, stervíe și stirevíe. La Vicĭu sterégie și stirégie, negreală din streșinĭ. Forma tirighíe în rev. I. Crg. 1911, 159 (Olt.) și Univ. 1922, 14 Apr. 4, 8, ĭar tîrghíe în Univ. 5 Sep. 1938, 4, 3.

tirighie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tirighíe (pop.) s. f., art. tirighía, g.-d. tirighíi, art. tirighíei

tirighie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TIRIGHÍE s. f. (Pop.) Substanță sedimentară cu aspect sticlos, cu gust acru, rămasă pe pereții butoaielor după ce s-a scos vinul și folosită în vopsitorie sau pentru acrit mâncărurile; tartru. [Var.: (pop.) tireghíe, tirigíe s. f.] — Din ngr. trighía.