tireghie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIREGHÍE s. f. v. tirighie.tireghie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tireghíe (-íi), s. f. –
1. Drojdie, tartru, depunere, scursură. –
2. Piatră, mălură. –
3. Tartrat, acid de potasiu. –
4. Funingine. –
5. Apă de ploaie care se scurge cu multă tulbureală. –
Var. (s)t(e)reg(h)ie, (s)tirigie, st(e)revie, stirevie. Ngr. τρυγία „drojdie” (Scriban; Gáldi 262),
cf. bg. trigija „piatră”.
Var. cu
v sînt
înv. și reproduc pronunțarea lui γ
ngr. Celelalte ipoteze sînt improbabile: din
lat. *stilligĭa (Cihac, I, 264; Koerting 9053; împotrivă, Densusianu,
Rom., XXXIII, 286); din
lat. *
stiliginea, contaminare a lui
stilla cu
fuligineus (Giuglea,
Cercetări, 20; Tiktin; Candrea),
cf. ribagorz.
estellesin; de la
stiricidium (REW 8266).
tireghie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TIREGHÍE s. f. v. tirighie.