țintar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚINTÁR, (
1)
țintare, s. n. (
2)
țintari, s. m. 1. S. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară.
2. S. m. (
Ornit.) Inăriță. –
Țintă +
suf. -ar.