tilișcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TILÍȘCĂ, tiliști, s. f. Plantă erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperită de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine
(Circaea lutetiana). –
Et. nec.tilișcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tilíșcă (-ști), s. f. – Iarba-vrăjitoarei (Circaea luteniana). –
Var. telișcă. Origine necunoscută. Explicația pornind de la
sl. tĕlo „imagine” (Cihac, II, 407) sau de la
sl. tĕlĭste (Conev 48),
bg. teleški „de juncan” (Scriban) nu satisface. Poate este o simplă
var. cu schimb. de
suf. de la
tilincă „fluier”, dacă s-a dezvoltat vreun sens din rădăcina cu această semnificație,
cf. trulișcă.tilișcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tilíșcă s. f.,
g.-d. art. tilíștii; pl. tilíștitilișcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TILÍȘCĂ, tiliști, s. f. Plantă erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperită de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine (
Circaea lutetiana). —
Et. nec.