tildă - explicat in DEX

tildă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÍLDĂ, tilde, s. f. 1. Semn grafic de forma unui „s” de tipar culcat, folosit în unele opere pentru înlocuirea unui cuvânt care se repetă. 2. Semn diacritic de forma unui „s” de tipar culcat, care se pune deasupra unei litere pentru a conferi pronunțării sunetului pe care îl reprezintă un caracter palatal, nazal etc. – Din fr. tilde, germ. Tilde.

tildă (Dicționar de neologisme, 1986)
TÍLDĂ s.f. 1. Semn grafic (~) folosit în unele lucrări (pentru înlocuirea unui cuvânt care se repetă etc.). 2. Semn diacritic (~) care se pune, mai ales în ortografia spaniolă, deasupra lui n, pentru a arăta că se pronunță muiat. [< sp., fr. tilde, germ. Tilde].

tildă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TÍLDĂ s. f. 1. semn grafic (~) în unele lucrări pentru înlocuirea unui cuvânt care se repetă. 2. semn diacritic care se pune deasupra unei litere pentru a-i da un caracter palatal sau nazal. (< fr. tilde, germ. Tilde)

tildă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tíldă s. f., g.-d. art. tíldei; pl. tílde

tildă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÍLDĂ, tilde, s. f. 1. Semn grafic de forma unui „s” de tipar culcat, folosit în unele opere pentru înlocuirea unui cuvânt care se repetă. 2. Semn diacritic de forma unui de tipar culcat, care se pune deasupra unei litere pentru a conferi pronunțării sunetului pe care îl reprezintă un caracter palatal, nazal etc. — Din fr. tilde, germ. Tilde.