tigvă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÍGVĂ, tigve, s. f. 1. (
Pop.) Craniu, țeastă; (
depr.) cap;
p. ext. ins, individ.
2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv
(Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (
2). ◊
Expr. Cap de tigvă = om prost. [
Var.: (
reg.)
tívgă s. f.] – Din
bg.,
scr. tikva.