tigoare - explicat in DEX

tigoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TIGOÁRE, tigori, s. f. (Pop.) Om de nimic, ticălos; ființă leneșă, puturoasă sau slabă, prăpădită. – Et. nec.

tigoare (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
tigoáre, tigori, s.f. – 1. Dihonie, ceartă (Calendar 2007). 2. Om de nimic, ființă leneșă. – Et. nec. (DEX).

tigoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
tigoáre f., pl. orĭ (var. din tihoare). Munt. Mold. Putoare, om foarte leneș: Auzĭ ? Tigoarea ! Slutu draculuĭ ! (CL. 1924, 194). Serbia. Slăbitură. – În Trans. (Bran) tigór (m.), om slab, slăbitură. – Și digoare (Nț.). În Rț. tihoare, duhoare, aer puturos.

tigoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tigoáre (pop.) s. f., g.-d. art. tigórii; pl. tigóri

tigoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tigoare f. 1. om ticălos: o tigoare de băiat CR.; 2. fam. femeie rea. [Tr. tigor, om slab, mișel: origină necunoscută].

tigoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TIGOÁRE, tigori, s. f. (Pop.) Om de nimic, ticălos; ființă leneșă, puturoasă sau slabă, prăpădită. — Et. nec.