tigaie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, întrebuințat la prăjit. ♦ (
Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea.
2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din
bg. tigan, scr. tiganj.tigaie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tigáie (tigắi), s. f. –
1. Vas de bucătărie pentru prăjit, cratiță. –
2. Căldare, tingire, lagăr. –
3. Mic recipient în care se punea praful de pușcă la vechile arme de foc. –
Var. înv. tigan. Mr. tigane, megl. tigana. Mgr. τιγάνι (Miklosich,
Fremdw., 132; Cihac, II, 706; Tiktin; Vasmer,
Gr., 142),
cf. cuman. tegana (Kuun 124),
sl. tiganŭ, bg.,
sb.,
cr. tigan, rus. tagan. –
Der. tigăiță, s. f. (tigaie mică; casoletă).
tigaie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tigáie s. f.,
art. tigáia, g.-d. art. tigắii; pl. tigắi, art. tigắiletigaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tigaie f.
1. vas de aramă pentru prăjit;
2. lighenaș, la vechile puști, în care se punea praful. [Gr. bizantin, TIGÁNI].
tigaie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ♦ (
Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea.
2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. — Din
bg. tigan, sb. tiganja.tigaĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)tigáĭe f., pl.
ăĭ (mgr. și ngr.
tigáni, d. vgr.
tegánion, dim. d.
téganon, tigaĭe; vsl.
tiganŭ, taganŭ, bg. sîrb.
tiganĭ). Vas culinar de metal întrebuințat la prăjit. Vasu în care se punea prafu la puștile de odinioară. – La Dos. și
tigán, n., pl.
e, cazan.