tiflă - explicat in DEX

tiflă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÍFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate; bleandă². ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = a) a face gestul descris mai sus; b) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. – Din ngr. tifla.

tiflă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tíflă (-le), s. f. – 1. Gest batjocoritor constînd din apropierea degetului mare de vîrful nasului mișcînd în acest timp celelalte degete. – 2. (Înv.) Noroc, belșug, prosperitate. Ngr. τύφλα, cu primul sens (Roesler 577; Cihac, II, 706; Tiktin; Pascu, II, 56; Candrea; Gáldi 261). Sensul al doilea se explică prin semnificația ngr. „orbire, halucinație”.

tiflă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
tiflă, tifle s. f. 1. gest de batjocură constând în în fluturarea mâinii cu degetul mare lipit de vârful nasului. 2. (intl.) informator, denunțător.

tiflă (Dicționaru limbii românești, 1939)
tíflă f., pl. e (ngr. týfla, orbire, subînț. is ta mátia su, în ochi tă). Fam. Iron. Gest de dispreț făcut cu palma întinsă asupra ochilor cuĭva ca cum ĭ-aĭ astupa privirea saŭ alt-fel ca să-ĭ arățĭ că-ĭ prost saŭ că nu-țĭ pasă de el: a da cuĭva cu tifla. Munt. vest. Noroc orb: a dat tifla peste el.

tiflă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tíflă (ti-flă) s. f., g.-d. art. tíflei; pl. tífle

tiflă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tiflă f. 1. (ironic) noroc orb: să cază o asemenea tiflă peste mine ISP.; 2. fam. gest de dispreț cu palma: de geaba îmi dai tifla AL. [Cf. gr. mod. TYFLA, orbire].

tiflă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÍFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate; bleandă². ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = a) a face gestul descris mai sus; b) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. — Din ngr. tifla.