tiară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIÁRĂ, tiare, s. f. 1. Coroană purtată de către regii vechilor perși și de către conducătorii altor popoare orientale.
2. Mitră papală formată din trei coroane suprapuse, decorate cu flori de crin stilizate. [
Pr.:
ti-a-] – Din
fr. tiare, lat. tiara.tiară (Dicționar de neologisme, 1986)TIÁRĂ s.f. (
Ist.) Acoperământ de cap purtat de regii vechilor perși, ai parților și ai altor popoare din Asia. ♦ Mitră papală formată din trei coroane suprapuse. [Pron.
ti-a-. / < it., lat., gr.
tiara].
tiară (Marele dicționar de neologisme, 2000)TIÁRĂ s. f. 1. acoperământ de cap purtat de regii vechilor perși, ai parților și ai altor popoare orientale. 2. mitră papală, din trei coroane suprapuse. (< fr.
tiare, lat.
tiara)
tiară (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)tiáră, tiare, (teară), s.f. –
1. Război de țesut.
2. Urzeală (= totalitatea firelor urzite întinse pe stative).
3. Tiară cu sfoară = unealtă de forma unei vârtelnițe mici, cu mâner de lemn, pe care se înfășoară sfoara, utilizată în dulgherie și zidărie (Nistor 1977). – Lat. tela „fir, urzeală; război de țesut„.
tiară (Dicționaru limbii românești, 1939)*tiáră f., pl.
e (lat. vgr.
tiára, cuv. persic). Turban, cealma la vechiĭ Perșĭ și la alțĭ orientalĭ. Mitra papală.
Fig. Demnitatea papală:
a aspira la tiară.tiară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tiáră (ti-a-) s. f.,
g.-d. art. tiárei; pl. tiáretiară (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tiară f.
1. diadema regilor Persiei;
2. tripla coroană a papilor;
3. fig. demnitate papală.
tiară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TIÁRĂ, tiare, s. f. 1. Coroană purtată de către regii vechilor perși și de către conducătorii altor popoare orientale.
2. Mitră papală formată din trei coroane suprapuse, decorate cu flori de crin stilizate. [
Pr.:
ti-a-] — Din
fr. tiare, lat. tiara.