ti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TI interj. (Cu «i» prelungit) Exclamație care exprimă diverse stări sufletești (mirare, admirație, mânie, ciudă, necaz). – Onomatopee.
ti (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ti interj. – Exprimă mirarea. –
Var. tii. Creație expresivă,
cf. hi(j), fi(u), ptiu (după Tiktin, de la
uite).
ti (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TI interj. (Cu «i» prelungit) Exclamație care exprimă mirare, admirație sau mânie, ciudă, necaz.
ti (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)Ti, simbol chimic pentru
titan.ti (Dicționaru limbii românești, 1939)ti (tiii...), interj. care arată regretu că țĭ-aĭ adus aminte prea tîrziŭ saŭ că n´aĭ știut la timp:
tiii, cum am uĭtat eŭ !ti (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ti! int. ce exprimă:
1. bucurie viitoare:
ti! ce valsuri o să-i trag! 2. o mirare.
ti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TI interj. (Cu «i» prelungit) Exclamație care exprimă diverse stări sufletești (mirare, admirație, mânie, ciudă, necaz). — Onomatopee.