tevatură - explicat in DEX

tevatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TEVATÚRĂ s. f. Zarvă, gălăgie, scandal. ♦ Bucluc, neplăcere. ♦ Tulburare, încăierare, răscoală, răzmeriță. – Din tc. tevatür.

tevatură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tevatúră (-ri), s. f. – Zarvă, gălăgie, scandal. Tc. tevatür (Șeineanu, II, 359; Lokotsch 2053; Ronzevalle 68), cf. ngr. ταβατούρι.

tevatură (Dicționaru limbii românești, 1939)
tevatúră f., pl. ĭ (turc. ar. tevatür, id.). Sud. Fam. Tărăboĭ, cĭorovoĭală [!]: după multă tevatură, se´nvoiră. Zbucĭum, zăhăĭală: după tevatura sărbărilor [!].

tevatură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tevatúră s. f., g.-d. art. tevatúrii

tevatură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tevatură f. tapaj: de ce să mai facem p’acolo tevatură ? ISP. [Turc. TEVATUR, svon].

tevatură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TEVATÚRĂ s. f. Zarvă, gălăgie, scandal. ♦ Bucluc, neplăcere. ♦ Tulburare, încăierare, răscoală, răzmeriță. — Din tc. tevatür.