tenor - explicat in DEX

tenor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TENÓR, tenori, s. m. 1. Cea mai înaltă voce bărbătească; cântăreț care are o astfel de voce. ◊ Tenor dramatic = voce de tenor cu un timbru asemănător baritonului; cântăreț cu o astfel de voce. 2. Categorie de instrumente de suflat cu registrul cel mai înalt. – Din fr. ténor, it. tenore.

tenor (Dicționar de neologisme, 1986)
TENÓR s.m. 1. Vocea bărbătească cea mai înaltă; cântăreț care are o astfel de voce. 2. Categorie de instrumente cu registrul între alto și bariton. [Cf. fr. ténor, it. tenore].

tenor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TENÓR s. m. 1. vocea bărbătească cu registrul cel mai înalt; cântăreț cu o astfel de voce. ◊ (p. ext.) instrument de suflat cu registru corespunzător vocii unui tenor. 2. (în muzica polifonică) voce între alto și bas. 3. (acc. ténor) melodia de bază, vocea principală în repertoriul gregorian (sec. XII-XVI). (< fr. ténor, it. tenore)

tenor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*tenór m. (it. tenóre). Muz. Cîntăreț bărbat cu vocea cea maĭ înaltă.

tenor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tenór s. m., pl. tenóri

tenor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tenor n. vocea omului, cea mai înaltă dintre toate. ║ m. cântăreț cu această voce.

tenor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TENÓR, tenori, s. m. 1. Cea mai înaltă voce bărbătească; cântăreț care are o astfel de voce. ◊ Tenor dramatic = voce de tenor cu un timbru asemănător baritonului; cântăreț cu o astfel de voce. 2. Categorie de instrumente de suflat cu registrul cel mai înalt. — Din fr. ténor, it. tenore.