temporal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEMPORÁL1, temporale, s. n. Os pereche așezat de o parte și de alta a cutiei craniene, în regiunea tâmplelor, fiind cuprins între occipital, parietal și sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inserați mușchii gâtului. ♦ (Adjectival)
Os temporal. ♦ (Adjectival) Care aparține regiunii tâmplelor, privitor la această regiune. – Din
fr. temporal.temporal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEMPORÁL2, -Ă, temporali, -e, adj. Care indică timpul, privitor la timp; care depinde de timp. ♦
Propoziție (circumstanțială) temporală (și substantivat,
f.) = propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă, având funcțiunea unui complement circumstanțial de timp.
Conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. – Din
fr. temporel.temporal (Dicționar de neologisme, 1986)TEMPORÁL1 adj., s.n. (Os) al tâmplei. [< fr.
temporal, cf. lat.
temporalis <
tempus – tâmplă].
temporal (Dicționar de neologisme, 1986)TEMPORÁL2, -Ă adj. Care indică timpul, privitor la timp, care are loc în timp. ♦
Propoziție temporală (și
s.f.) = propoziție circumstanțială care arată timpul în care are loc acțiunea din propoziția regentă;
conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. [Cf. fr.
temporel, lat.
temporalis <
tempus – timp].
temporal (Marele dicționar de neologisme, 2000)TEMPORÁL1 adj., s. n. (os) al tâmplei. (< fr.
temporal)
temporal (Marele dicționar de neologisme, 2000)TEMPORÁL2, -Ă adj. care indică timpul, referitor la timp; care are loc în timp. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care arată timpul de desfășurare a acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o temporală. (< fr.
temporel)
temporal (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *temporál, -ă adj. (lat.
temporalis). Care trece cu timpu, peritor, trecător (în opoz. cu
etern):
existența temporală a omuluĭ. Material, secular, pămîntesc, lumesc (în opoz. cu
spiritual, bisericesc):
puterea temporală a papilor (cînd eraŭ suveranĭ teritorialĭ),
tribunal temporal. Adv.
A trăi temporal.temporal (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *temporál, -ă adj. (lat.
temporalis).
Anat. De la tîmple:
oasele temporale.temporal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!temporál1 (referitor la timp/la tâmplă)
adj. m.,
pl. temporáli; f. temporálă, pl. temporáletemporal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!temporál2 s. n.,
pl. temporále