tempera - explicat in DEX

tempera (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÉMPERA¹ s. f. 1. Vopsea obținută prin amestecarea ei cu lianți pe bază de substanțe albuminoide sau gelatinoase. 2. Procedeu în tehnica picturii în care se întrebuințează culori tempera¹ (1). ♦ Pictură realizată prin acest procedeu. – Din it. tempera.

tempera (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TEMPERÁ², temperez, vb. I Tranz. A potoli, a modera, a domoli (un sentiment, o acțiune, o dorință etc.) ◊ Refl. Vântul s-a mai temperat. – Din fr. tempérer, lat. temperare.

tempera (Dicționar de neologisme, 1986)
TEMPERÁ vb. I. tr. A modera, a micșora; a potoli, a domoli (un sentiment, o acțiune, o tendință). [< fr. tempérer, cf. lat. temperare].

tempera (Dicționar de neologisme, 1986)
TÉMPERA s.n. 1. Culoare obținută prin amestecarea ei cu lianți pe bază de substanțe albuminoide sau gelatinoase. 2. Procedeu de pictură care întrebuințează astfel de culori. [Pl. invar. / < it. tempera].

tempera (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TÉMPERA¹ s. f procedeu în tehnica picturii prin amestecarea culorii cu lianți pe bază de substanțe albuminoide sau gelatinoase; culoarea însăși. ◊ pictura realizată. (< it. tempera)

tempera (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TEMPERÁ² vb. tr., refl. a (se) modera, a (se) atenua; a (se) potoli, a (se) domoli. (< fr. tempérer, lat. temperare)

tempera (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
témpera¹ s. f.

tempera (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
temperá² (a ~) vb., ind. prez. 3 tempereáză

tempera (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÉMPERA¹ s. f. 1. Vopsea obținută prin amestecarea ei cu lianți pe bază de substanțe albuminoide sau gelatinoase. 2. Procedeu în tehnica picturii în care se folosesc culori tempera¹ (1). ♦ Pictură realizată prin acest procedeu. — Din it. tempera.

tempera (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TEMPERÁ², temperez, vb. I. Tranz. A potoli, a modera, a domoli (un sentiment, o acțiune, o dorință etc.) ◊ Refl. Vântul s-a mai temperat. — Din fr. tempérer, lat. temperare.