tembel - explicat in DEX

tembel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent; indolent, lăsător; tâmpit, idiot. – Din tc. tembel.

tembel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tembél (-lă), adj. – Nepăsător, inert. – Mr., megl. timbel. Tc. (per.) tembel (Șeineanu, II, 355; Lokotsch 2064; Ronzevalle 67), cf. ngr. τεμπέλης, bg., sb. dembel. – Der. tembelîc, s. n. (indolență, apatie); tembelism, s. n. (indolență).

tembel (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
tembel, -ă, tembeli, -e adj. 1. nepăsător, indiferent 2. tâmpit, idiot

tembel (Dicționaru limbii românești, 1939)
tembél, -ă adj. (turc. tembel, d. pers. den-bel, care-șĭ hrănește trupu; ngr. tembélis, bg. sîrb. dembel). Apatic, trîndav: popoarele tembele îs menite peiriĭ [!].

tembel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tembél adj. m., pl. tembéli; f. tembélă, pl. tembéle

tembel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tembel a. și m. trândav: cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșuchiați. ISP. [Turc. TEMBEL, leneș].

tembel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent; indolent, lăsător; tâmpit, idiot. — Din tc. tembel.