țel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țel (-luri), s. n. –
1. Țintă. –
2. Scop, intenție, obiectiv. –
3. Cătare, miră. –
Var. țăl. Germ. Ziel, prin intermediul
pol. cel (Miklosich,
Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 432; Berneker 124),
mag. cél; mai puțin probabil prin
rus. celĭ (Sanzewitsch 211), deoarece
rus. provine din
pol. (Vasmer, II, 288). –
Der. țelui (
var. țălui, țeli),
vb. (a ochi).