tehui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEHUÍ1, tehuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
Reg.) A (se) zăpăci, a (se) buimăci. – Din
tehui2.tehui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEHÚI2, -IE, tehui, adj. (
Reg.) Zăpăcit, năuc, buimăcit. –
Cf. magh. tahonya. „trândav”.
tehui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tehúi (-ie), adj. – (
Mold.) Nebun, lunatic, smintit. –
Var. tăhui, terhui, căhui, chiahui, năhui. Creație expresivă puțin clară. –
Der. tehuială, s. f. (nebuinie, țicneală);
tehui, vb. (a zăpăci, a prosti).
tehui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tehúi1 (
reg.)
adj. m.,
pl. tehúi; f. sg. și
pl. tehúietehui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tehuí2 (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tehuiésc, imperf. 3
sg. tehuiá; conj. prez. 3
să tehuiáscătehui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEHUÍ1, tehuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
Reg.) A (se) zăpăci, a (se) buimăci. — Din
tehui2.tehui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEHÚI2, -IE, tehui, adj. (
Reg.) Zăpăcit, năuc, buimăcit. —
Cf. magh. t a h o n y a „trândav”.
tehuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tehuì v. Mold. a zăpăci, a ameți:
cu măciucă îl tehuește.tehuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)tehúĭ, tihúĭ și
căhúĭ, -úĭe adj., pl. m. și f.
uĭ (cp. cu ung.
tahonja, trîndav, și cu rom.
haĭhuĭ).
Est. Zăpăcit, năuc, nebun. – În Trans.
terhuĭ și
năhuĭ, în Suc. și Bucov.
tăhuĭ. Forma
căhuĭ în Nț. (rev. I. Crg. 2, 277) și´n sudu Mold. În Cov. și
cheahuĭ (
ea dift.), în Munt.
cărăúĭ. V. și
zblehuĭat.